Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din septembrie, 2011

SleepBox

Sleepbox  nu mai e doar un proiect futurist, ci se poate închiria, deja, în aeroportul din Moscova. Care e ideea? Niște ruși s-au gândit că n-ar strica niște “mini-hoteluri” amplasate în gări și aeroporturi. Pt cei care au de așteptat câteva ore, între curse, pare soluția ideală. “Cutiile”, cu dimensiunile 2mx1.4mx2.3m, sunt dotate cu un pat confortabil, sistem de ventilați, alarmă, LCD TV, WiFi, măsuță pt laptop, priză și, foarte important, sunt izolate fonic. E bine de știut că în momentul in care părăsești “cutia”, se declanșează un sistem care schimbă automat așternuturile și aerisește încăperea. Există “cutii” single sau duble. Plus că se pot închiria pt minim 15 minute.

Cele 2 cuvinte

… pt bărbați sunt altele. O femeie când îți spune “te iubesc” ( și mă refer aici doar la cele care o spun pt că așa simt, nu din interes), pt ea nu sunt doar două cuvinte și atât. Te iubesc-ul ăla, pt ea înseamnă ceva de genul:  ”iubitule te ador, ești tot ce mi se putea întâmpla mai bun în viața asta. Am fluturi în stomac și simt că zbor, când sunt cu tine parcă plutesc pe un nori ș or plin cu îngerași și petale de trandafir. Tu mi-ai pus zâmbetul ăsta nesfârșit pe buze și tot tu mi-ai instalat o bombă-n piept, pt că simt că explodez ori de câte ori mă atingi. Radiez de fericire doar pt TU… ești  iubirea vieții mele !” fază la care, de obicei, bărbatul răspunde cu…  “ăă…și eu” Pt că pt noi, cele două cuvinte, astea sunt. Cel mai des mod în care un bărbat o să-ți spună “te iubesc” asta e: ” și eu!”

Cateva lucruri despre Google

Daca credeai ca Google este un umil servitor, sclavul tau personal, gata sa iti ofere toate informatiile care i le ceri, daca credeai ca stii adevarul despre Google, afla ca te inseli. Cel mai popular motor de cautare, Google, inregistreaza istoria tuturor cautarilor de pe computerul tau, fie ca esti logat pe contul tau, fie ca nu, iar rezultatele oferite de el la cautarile tale actuale sunt bazate pe istoria cautarilor tale.  Asadar, nu vei primi niciodata toata informatia, ci doar o parte, cea care Google crede ca este adecvata pentru tine. Nu vei avea niciodata aceleasi rezultate pe prima pagina, precum vecinul tau, indiferent ce ati cauta amandoi. Astfel Google creeaza si influenteaza opinii despre lume si viata, practic, modeleaza indivizii dupa niste informatii sumare. Urmareste filmuletul de mai jos , un filmulet care iti va deschide ochii si iti va arata adevarul despre Google

Ce stie Mama ?

‎4ani -mama stie tot ,   8ani -mama stie prea multe , 12ani -mama nu cred ca stie asta , 14ani - mama nu stie nimic ,   16ani - mama ii nula , 18ani - nu iau in considerare parerea ei ,  25ani - poate mama stie asta ,  35ani - inainte sa incerc asta o sa o intreb pe mama , 45ani - ce ar crede mama despre asta? ,   75ani - cum mi-ar placea sa o intreb pe mama asta

Femeile ... Experte in certat !

Dacă e un lucru la care femeile sunt mult mai bune decât bărbaţii, acela e capacitatea incredibilă de a întoarce orice situaţie în favoarea lor, atunci când se află într-o dispută/ceartă cu bărbaţii lor. Sunteţi experte la chestia asta. GENIALE!  Ai putea crede că sunt mai inteligente decât noi şi că noi suntem mai “gorile” … care, eventual, sunt bune doar dacă trebuie să-şi folosească forţa. Faptul că 90% din invenţiile omenirii au fost realizate de bărbaţi vine să contrazică teoria asta. Nu suntem mai proşti, doar că noi ne concentrăm mai mult pe rezolvarea problemelor. Şi asta la modul practic. Eh, când vine vorba de argumente/dispută/ceartă cu ele, plecăm din start cu un mare handicap.  Pt că de cele mai multe ori, ştii că nu câştigi tu. Şi mă întrebam de ce se întâmplă asta.  În primul rând , vi se induce, încă de mici, ideea că sunteţi mai smechere decât noi. Uită-te la poveştile copilăriei noastre!  Vulpea cum e? Şireată!  Ursul cum e? Păcălit...

Hotul si Politicianul

Scriitorul brazilian Fernandes Millor a lansat o dezbatere publică cu tema: Care este diferenţa dintre “politician” şi “hoţ”?  Un anume răspuns i-a sărit în mod special în ochi.  “Diferenţa dintre un politician şi un hoţ este că pe primul îl aleg eu, în timp ce al doilea mă alege el pe mine. Am nimerit-o?”. Iar replica lui Millor fu doar:  “Stimate domn, sunteţi un geniu. Sunteţi singurul care a reuşit să găsească o diferenţă între cei doi”.

Negrii si artificile

Un grup de gangsteri dintr-un cartier de negri american fac niste experimente periculoase. Negrii cred ca le-a venit cea mai geniala idee : sa lanseze niste artificii pe orizontala. Faza tare incepe cand joaca cu focul se transforma in dezastru. Urmareste un filmulet haios in care gangsterii invoca toate divinitatile posibile si imposibile pentru a-i salva de la moarte:

Cum faci bani din blog ..

Dupa ce ti-ai facut un blog si incepi sa scrii posturi de calitate, iti promovezi blogul prin diferite mijloace, vizitatorii incep sa se inmulteasca, auzi pe altii cum ca ei fac bani doar avand un blog, incepi sa te gandesti ca ai putea sa faci si tu asta, dar din pacate nu stii cum sa incepi. Metode de a face bani cu ajutorul unui blog sunt foarte multe si fiecare in parte iti poate aduce bani. Dar eu voi vorbi din punctul meu de vedere si doar de cele pe care eu le-am incercat cu blog in limba romana Cea mai raspandita ar fi  Pey per click , gen  Google Adsense , adica vei afisa diferite anunturi pe blogul tau si vei fi platit de fiecare data cand un vizitator va da clic pe un astfel de anunt, valoarea unui click variind in functie de diferite criterii, apoi alte programe de acest fel intr-o ordine aleatorie ar mai fi: -  metoda afilierii  - prin aceasta metoda devii afiliat al unui site, fie el de genul celui de mai sus, sau un site de vanzari online si vei fi...

Flashmob cu cerere in casatorie

Știu, au apărut o mulțime de filmulețe cu tot felul de flashmob-uri, dar unele chiar merită postate. Este și cazul lui Jamin care s-a gândit să conspire un astfel de eveniment ca să o ceară pe iubita lui, Val, în căsătorie.

Un tip extrem de puternic

Exercitiile acestui tip extrem de puternic - Denis Minin, sunt foarte greu de realizat, acesta lucrand de cele mai multe ori din pozitii neobisnuite! Mai mult decat atat, se foloseste de cateva ori si de greutati, fie ca sunt la glezne sau chiar sub forma de vesta!

700 de cititori

18 zile de "nasterea" acestui blog si azi 29.09.2011 sau adunat 700 de vizite pe acest Blog

Un caine aude ....Pisici

“Oare erau in capul meu sau pisicile alea chiar mieunau de-adevaratelea?”. Asta a declarat pentru spuse-direct cainele din imagine. Vizibil marcat, patrupedul nu a stat la prea multe declaratii. Nici acum nu si-a revenit

O inventie buna de la FORD

Arta lui ... Tae Toung Choi

Tae young Choi (sau Taeyoung Choi – am gasit ambele versiuni) s-a nascut in Korea si a crescut visand sa ajunga comic book artist. Dupa ce a obtinut o diploma in arte plastice si-a expus lucrarile in cateva galerii din tara natala. In 2000 a luat o decizie foarte importanta si s-a mutat in Statele Unite pentru a studia computer graphics. Cu asemenea calificari si pasiunea sa pentru arta nu i-a fost gtreu sa se integreze in industria jocurilor. Aceasta este cea mai buna alegere de cariera pentru un concept artist sustine artistul: “I just get a few words from clients on what to do, and pretty much the rest of it is up to me how I visualise the ideas and make them come alive…” Ilustratiile sale sunt o combinatie intre lumi distopice science fiction si misticism clasic. De regula fiecare lucrare incepe de la o schita in creion care contureaza conceptul dupa care este scanata si primeste un tratament marca Photoshop sau Painter. Inspiratia pentru lucrarile sale vine predominant din sfera ...

Noua Interfata Spuse-Direct

Spuse Direct si-a schimbat "fata" daca Facebook vrea sa o faca eu de ce sa nu o fac ENJOY pe noul Spuse Direct In caz ca aceasta "fata" nu este pe gustul dumneavoastra puteti sa o schimbati singuri. Din coltu de stanga sus unde scrie "Flipcard" alegeti "Classic" sau oricare dintre categoriile aratate

Monologul lui Dumnezeu

M-am uitat la tine in timp ce te-ai trezit in aceasta dimineata. Asteptam sa-mi spui 2-3 cuvinte, multumindu-Mi pentru cele ce ti s-au intamplat, cerandu-Mi parerea pentru cele ce urma sa le faci azi. Am observat ca erai mult prea preocupat ca sa-ti cauti haine potrivite ca sa mergi la serviciu. Speram sa gasesti cateva clipe ca sa-Mi spui: "Buna dimineata!" Dar erai mult prea ocupat. Pentru a vedea ca-ti sunt alaturi, am surprins pentru tine cerul cu culori si cant de pasarele. Pacat ca nu ai observat nici atunci prezenta Mea. Te-am privit plecand grabit spre serviciu si iar am asteptat. Presupun ca fiind atat de ocupat nu ai avut timp nici acum sa-Mi spui doua vorbe. Cand te intorceai de la munca ti-am vazut oboseala si stresul si ti-am trimis o ploaie marunta care sa-ti alunge stresul acumulat. Am crezut ca facandu-ti aceasta placere iti vei aduce aminte de Mine.  In schimb, suparat, M-ai injurat. Doream atat de mult sa-Mi vorbesti. Oricum, ziua era, inca, lunga. Ai porn...

Un secret de 81 de ani: Hitler a fost amendat pentru ca a mers cu 35 km/h in 1931

Prin 1930, in Germania existau doar cateva mii de automobilisti, iar faimoasele autobahn-uri abia se inaugurau. Si totusi autoritatile isi faceau datoria si amendau soferii care incalcau limita vitezei admisa. Printre ei s-a aflat si Adolf Hitler. Citatia trimisa lui Adolf Hitler a fost gasita in arhivele Bavariei, iar povestea a ajuns si la urechile publicului. Totul s-a intamplat pe 19 septembrie 1931, in sudul orasului Ingolstadt.  Hitler se afla intr-o limuzina Mercedes foarte luxoasa, cu aproximativ doi ani si jumatate inainte sa devina cancelar al Germaniei si Fuhrer. Un politist pe nume Probst din landul Bavaria, statia de jandarmerie Reichertshofen, si-a notat in carnet ca "o masina care se indrepta spre Munchen, la ora 1.37 PM, avea viteza mare". El si-a notat, de asemenea, si numarul de inmatriculare al masinii: II A - 19357 - care se intampla sa fie tocmai numarul personal al lui Adolf Hitler - si l-a trimis superiorilor din Munchen, pentru a afla al cui este...

Miscari de dans .. te lasa fara cuvinte

In ciuda aparentelor , DA este om si se misca incredibil , si cert este ca a muncit ani grei pentru treaba asta parerea mea este ca trebuie sa ai un talent inascut si sa fi pasionat nu-i suficient sa vrei sa dansezi asa doar pentru ca e misto Melodia e Foster The People - Pumped Up Kicks (Butch Clancy Dubstep Remix)

Cel mai simpatic caine din lume

Ti-l prezint pe Boo. Este cel mai simpatic caine din lume. De ce? Odata ca e dulce ca indulcitorul artificial si apoi mai are si peste 2 milioane de fani pe pagina de Facebook. Urmeaza sa scrie o carte (adica sa se scrie o carte despre el) a aparut prin presa… ce mai Boo e mult mai celebru ca mine si ca tine :) Desi n-ai zice, fiara are deja 5 ani, e din rasa Pomeranian si… da, stiu ca l-ai vrea si tu :D:D Deocamdata doar in pozele de jos :) Vrei sa-i dai si tu Like pe Facebook? Sau sa vezi mai multe poze cu Boo? Te rezolva Sergiu .. AICI

Cine sunt sustinatorii lui Traian Basescu

Presedintele Romaniei este sustinut numai de oameni de calitate si de o cultura superioara. Dovada o face filmuletul de mai jos in care Taranul cu Maseratti isi declara suportul pentru Traian Basescu si sustine ca viitorul sau meci va fi pentru onoarea presedintelui sau iubit. Printre greseli gramaticale, Taranul cu Maseratti reuseste sa isi convinga fanii ca presedintele Traian Basescu este un ‘comandor’ bun. Urmareste o noua faza tare cu Taranul cu Maseratti :

Noua interfata Yahoo messenger

Pentru astia mai cocalari asa ...

O arta mai sarata

Superstiţioşii spun că dacă ai scăpat sarea, înseamnă că se lasă cu ceartă. El probabil că nu e superstiţios, ori poate e mai certăreţ din fire şi atunci nu-l deranjează. Cert e că “varsă” sărea, într-un mare stil. Artist omu ce sa mai ....

Un ras de tot rasu

Fenomene Bizare ... Pietre calatoare

Un fenomen bizar a fost observat in desertul Mojave din California. In Depresiunea Mortii, a fost descoperit fenomenul stancilor calatoare. Manate de o forta nevazuta, pietre calatoare, variind de la cateva sute de grame pana la cateva zeci de kilograme, se deplaseaza sute de metri lasand urme care sugereaza traiectoria lor. Aceste linii sunt fie perfect drepte, fie usor curbate, unele fiind rectilinii, apoi schimbandu-si brusc directia, sau chiar calatorind inapoi de unde au venit. Acest fenomen bizar nu a fost explicat pana acum de oamenii de stiinta in totalitate, facandu-se doar speculatii privind fenomenul pietrelor calatoare. Iata si cateva imagini cu pietrele calatoare:

Faza tare cu Conan O´Brien

Nu am inteles niciodata care este logica din spatele unor fete goale sau aproape goale care acuza barbatii ca se holbeaza la ele. Cu decolteuri sexy si fuste mult prea scurte, fetele se intreba, oare cu ce au gresit in viata de se holbeaza toti barbatii nesimtiti la ele. Acesta este si cazul Nicolei Scherzinger care il surprinde pe Conan O’Brien cu privirea in sanii ei. Urmareste in filmuletul de mai jos o faza tare cu reactia lui Conan cand i se reproseaza ca se holbeaza. O faza amuzanta care te va face sa mori de ras:

De ce merg lucrurile rau in Romania

Cea mai buna explicatie pe care pot sa o dau : Un primar vrea sa construiasca un pod in localitatea sa, din fonduri locale. Asadar, cheama diferite firme pentru a discuta oferte. Intra reprezentantul unei firme germane :  - Constructia te va costa 3 milioane $ - Pai de ce atat? Intreaba primarul - 1 milion costa materialele, 1,5 milioane mana de lucru si 500.000 profitul meu. Primarul, nehotarat inca, cheama inauntru reprezentantul unei firme americane:  - Totul va costa 5 milioane $, (2 milioane materialele, 2 milioane mana de lucri si 1 milion profitul meu) Intr-un final intra si reprezentantul unei firme romanesti: - Draga domnule primar, intreaga lucrare te va costa 9 milioane $ - Dar ce justifica acest enorm pret? Intreaba stupefiat primarul - Pai, 3 milioane reprezinta profitul meu, 3 milioane profitul dumneavoastra si 3 milioane pentru firma germana care va construi podul … Pe cine crezi ca va alege Primarul h ?? cred ca e clar Asadar ...din cauza asta merg lucrur...

Ce schimbari o sa face facebook ?

Facebook lanseaza setarea care va avertiza utilizatorii cand sunt stersi din lista de prieteni a cuiva. Folosirea butonului Unfriend va fi mentionata public in istoricul fiecarui membru al retelei de socializare. Timeline le va permite internautilor sa vada care din fostii prieteni au decis sa le dea papucii, cel putin in mediul online. Probail aceasta setare ii va deranja pe utilizatorii Facebook si ii va face sa se gandeasca bine inainte de a-si face noi prieteni. Nu cred ca cineva suporta usor vestea cum ca cineva nu ii mai este prieten. Modificarile recente la interfata Facebook, insotite de anuntul unui profil desfasurat cronologic plin de detalii din viata fiecaruia, au provocat multe nemultumiri din partea utilizatorilor celei mai populare retele de socializare din lume.

Campanie impotriva conducerii sub influenta alcoolului

'' Mama, am iesit cu prietenii mei si am mers la o petrecere. Si mi-am amintit cuvintele tale:Sa nu beau. M-ai rugat chiar fiindca trebuia sa conduc. Asa ca am baut doar racoritoare. Am fost mandra de mine, fiindca ti-am ascultat sfatul. In comparatie cu ceilalti prieteni am facut alegerea cea buna. Sfatul tau a fost corect. Cand s-a terminat petrecerea, toti si-au luat masina fara insa sa fie in masura sa conduca in siguranta....Eu insa eram sigura ca sunt constienta. Nu puteam mama sa-mi inchipui ce urma sa ma astepte. Acum sunt culcata pe asfalt si aud politistul sa spuna...Sangele meu e peste tot pe asfalt si eu incerc din toate puterile sa nu plang! Aud doctorii spunand ca nu voi reusi sa supravietuiesc...Sunt sigura ca celalalt copil care conducea nu si-a dat seama cat de mult gonea...In concluzie, el sa hotarase sa bea si eu trebuia acum sa mor...De ce fac asta,mama? Daca stiu ca vor distruge vieti...?! Durerea pe care o simt este ca si cand m-ar intepa mii de cutite. Sp...

Cum poti opri un manelist ...

Un artist stradal este rasplatit cu aplauze si confetti de multimea in extaz care ii apreciaza talentul. Multimea ramane muta de uimire cand cel mai tare cantaret ambulant incepe sa isi desfasoare repertoriul. Urmareste filmuletul de mai jos pentru a vedea ce cadou primeste artistul de la un fan infocat:

Facebook o sa scoata butonul "LIKE" ?

De ceva vreme circula zvonuri pe Facebook cum ca butonul Like va fi desfintat. Like este amenintat cu pensionarea de trei noi rivali: “Read”, “Listened” şi “Watched” (n.r. – citit, auzit, văzut). Anuntul oficial ar urma sa fie facut saptamana aceasta, la o conferinta a dezvoltatorilor Facebook, anunta o sursa apropiata companiei, citata de Newser. Vestea vine sa confirme zvonurile conform carora, la conferinta de saptamana aceasta, utilizatorilor li se pregateste ceva important. In plus, motto-ul acestei editi a intalnirii dezvoltatorilor Facebook este chiar “Read. Watch. Listen”. Butoanele ar urma sa apara sub fiecare postare, in locul butonului Like care a devenit inutil, si vor arata daca utilizatorii au luat contact cu un anumit continut: daca au citit un status, daca au ascultat o melodie, daca au vazut un videoclip. Facebook ar urma sa foloseasca aceste trei functii pentru a personaliza si mai mult fiecare flux de stiri in parte. Astfel, reteaua de socializare ar urma sa scoata d...

De ce uitam 2

Doua cupluri de batrani stateau la palavre in parc. Unul dintre mosnegi il intreaba pe celalalt:  - Cum a fost la terapia aia pentru imbunatatirea memoriei la care ai fost saptamana trecuta? - Pai, a fost extraordinar, ne-au invatat diferite tehnici de imbunatatire a memoriei, si trebuie sa recunosc, au avut rezulatate spectaculoase.  - Ma bucur pentru tine! Da, cum ziceai ca se numeste clinica la care ai fost? Barbatul intrebat a cazut pe ganduri. Si s-a gandit, si s-a tot gandit, si intr-un tarziu un zambet ii lumineaza fata:  - Cum se numesc florile alea de langa tine?  - Vrei sa zici, margaretele astea?  - Da! Margareta, draga mea, cum se numea clinica aia?

De ce uitam ?

Oare de ce uitam lucruri importante si ne amintim doar detalii nesemnificative? Acum cat suntem tineri, nu este asa grav, dar cand imbatranim, pasim intr-o lume misterioasa a amneziei, in care neprevazutul te pandeste la fiecare colt. Poza de mai jos ilustreaza la ce ma refer:

Tenis de distractie

Zilele astea se desfasoara la Bucuresti BRD Nastase-Tiriac Trophy, adica turneul de tenis cu care se mandreste Romania. Si a adus pe zgura de la Bucuresti, pentru un meci demonstrativ, 4 mari jucatori ai sportului alb. Yannick Noah, Younes El Aynaoui, Ilie Nastase si Mansour Bahrami au facut un adevarat show, spre deliciul delicios al celor prezenti. Meciul s-a desfasurat zilele astea iar jos ai cateva dintre cele mai frumoase momente

Discutii Amuzante pe mess

Am primit o lista cu discutii pe messenger si de mult nu am mai ras asa. O aveti mai jos, sa va amuzati si voi  Atentie, contine limbaj vulgar… EU: ce facusi ma cu aia ? Alex : nimic ba crek isi dadu seama ca vreau s-o fut . EU: da ce vroiai ma , sa o futi si sa nu-si dea seama? ________________________________ Alexa :Fata ma invitat kata la majoratu lui`.. Ana: Ktzi ani face?.. Alexa: de unde draq vrei s jtiu ________________________________ adelutza9: smake SmakE: da? adelutza9: cf? SmakE: p`aci…ma plictisex SmakE: u? adelutza9: sunt fericita …plec in italia… SmakE: muisto SmakE: misto * adelutza9: nesimtitule SmakE: scz… din greseala adelutza9: da da … si marmota invelea ciocolata in staniol adelutza9 has signed out. (10/26/2008 12:23 PM) ________________________________ Anca: msms Cosmin: sa traiesti Anca: esti o bomboana knd vrei Cosmin: poti sa ma sugi cand vrei ________________________________ strik2: ba ce ii urasc eu pe’astea strik2: cu strik2: “am treaba” strik2: ...

O reclama Misto ...

O reclamă mișto de la Cosmote – din păcate nu e conceptul lor, fiind realizată după un scurt-metraj din 2007 numit ”What is that?”

Conversatie pe mess cu fetele

<el> femeile sunt proaste <ramona> esti tu retardat misogin <el> ok <el> hai sa iti demonstrez <el> vom juca bambilici ca sa aflam adevarul <el> incepe tu <ramona> bambilici? <el> zi un numar <ramona> 5 <el> 6 <el> te`am batut <el> incepe <ramona> 5 miliarde <el> 5 miliarde 1 <el>am castigat <ramona> daca esti asa destept, de ce nu incepi tu jocul <el> ok <el> -5 <ramona> -10 <ramona> fffffrrrrraaaaaaaiiiiiieeeeereeeeeeeeee …. peste putin timp …. <ramona> ok sunt proasta : ))))

Atractii Turistice

Pentru ca ne apropiem cu repeziciune de anotimpul iernii , am decis ca sa fac o pagina cu  Atractii turistice  dedicata anotimpului inghetat . aici gasiti cateva din statiunile din Romania aflate la mare cautare in sezonul de iarna , cat si o serie de hoteluri care va asteapta cu un ceai cald , Puteti cauta pe mai mult de 40 de sit-uri intr-un singur loc ,  cu un motor de cautare profesionist pe care il gasiti pe pagina  "Atractii turistice"

Arta lui... Stanley Lau

Stanley Lau (aka Artgerm) este un artist multitalentat din Hong Kong care lucreaza ca ilustrator, designer, concept artist, creative director si este cofondatorul studioului de arta digitala Imaginary Friends Studios. Agentia sa colaboreaza cu nume sonore precum Capcom, DC Comics, Square Enix si alti giganti din industria jocurilor. Artistul a studiat graphic design si advertising, motiv pentru care ilustratiile sale sunt foarte estetice. O caracteristica definitorie a stilului sau este fluiditatea vizuala a compozitie si influente puternice din zona benzilor desenate asiatice. Recent, Stanley Lau a fost contractat de Capcom pentru designul personajelor din Street Fighter III Third Strike Online Edition. Un motiv in plus sa astept acest joc.

Arta lui ...Jose Alves da Silva

Jose Alves da Silva este un artist portughez din Lisbona specializat in 3D. Artistul a studiat arhitectura, motiv penru care primii ani ai carierei sale au fost dedicati lucrarilor de Architectural Visualization. Din ’96, de cand a inceput si pana in prezent s-au schimbat multe. Artistul si-a gasit chemarea spre ilustratie 3D si character design, un mediu in care se bucura de mai multa libertate de creatie. Pana in prezent a lucrat cu diverse agentii de productie, lucrarile sale fiind integrate in campanii de advertising, in jocuri si chiar proiecte cinematografice. Ilustratiile sale au fost publicate in mai multe reviste de profil (Ballistic Expose, Digital Art Masters, 3DWorld Magazine si multe altele) si s-au bucurat chiar de premii la Master Award on CGSociety Challenge XXIV (locul I), la Game Artisan’s Awards, respectiv premiul de excelenta oferit de CGArena.