Nu demult visam să devin psiholog. În primul rând pentru că mi se pare minunat să poţi să asculţi oamenii. Bani sau obiecte găsim oriunde, dar pe cineva dispus să ne înţeleagă, mai rar.
Doar că, tot în ultimul timp am trăit o sensibilitate care m-a buimăcit. Mă îndurera durerea oricui, cunoscut sau necunoscut. Că auzeam de un accident sau de un animal rănit, puneam la suflet de parcă viaţa nu ar fi o junglă sau, cum spun unii, selecţie naturală. Şi m-am întrebat, ce făceam daca eram psiholog?
Oamenii ăştia, care îşi fac cu adevărat treaba, trebuie să asculte mii de cazuri, să găsească soluţii şi în acelaşi timp să aibă viaţa lor. Ştiu că e ca în medicină, dar parcă e o mică diferenţă. În medicină cazurile sunt mai mult sau mai puţin grave, dar sunt la fel. Aceleaşi afecţiuni fizice. Aici însă, psihologii lucrează cu sufletul celor care apelează la ei. Ca şi cum cineva ţi-ar încredinţa inima să o ajuţi să redevină vie. M-am tot întrebat cum rezistă şi mai ales, psihologii merg la psiholog?
Aceleaşi semne de întrebare şi pentru psihiatri. Dacă cineva îmi spune o poveste de groază, fie ea şi inventată, aproape că îmi e frică să mă mai dau jos din pat. Psihiatrii, mai ales cei din spitale, trebuie să asculte zi de zi halucinaţiile pacienţilor. Oare cum poţi să îţi păstrezi sănătatea mintală când zilnic cineva îţi spune poveşti cu monştri, infractori, păpuşi, fantome şi alte elemente de science-fiction?
Oricum ar fi, cele două meserii merită tot respectul
Doar că, tot în ultimul timp am trăit o sensibilitate care m-a buimăcit. Mă îndurera durerea oricui, cunoscut sau necunoscut. Că auzeam de un accident sau de un animal rănit, puneam la suflet de parcă viaţa nu ar fi o junglă sau, cum spun unii, selecţie naturală. Şi m-am întrebat, ce făceam daca eram psiholog?
Oamenii ăştia, care îşi fac cu adevărat treaba, trebuie să asculte mii de cazuri, să găsească soluţii şi în acelaşi timp să aibă viaţa lor. Ştiu că e ca în medicină, dar parcă e o mică diferenţă. În medicină cazurile sunt mai mult sau mai puţin grave, dar sunt la fel. Aceleaşi afecţiuni fizice. Aici însă, psihologii lucrează cu sufletul celor care apelează la ei. Ca şi cum cineva ţi-ar încredinţa inima să o ajuţi să redevină vie. M-am tot întrebat cum rezistă şi mai ales, psihologii merg la psiholog?
Aceleaşi semne de întrebare şi pentru psihiatri. Dacă cineva îmi spune o poveste de groază, fie ea şi inventată, aproape că îmi e frică să mă mai dau jos din pat. Psihiatrii, mai ales cei din spitale, trebuie să asculte zi de zi halucinaţiile pacienţilor. Oare cum poţi să îţi păstrezi sănătatea mintală când zilnic cineva îţi spune poveşti cu monştri, infractori, păpuşi, fantome şi alte elemente de science-fiction?
Oricum ar fi, cele două meserii merită tot respectul